marți 10 iunie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: centru

9 articole
Politică

Ce promite Fritz dacă ajunge președinte USR: să ia cetățenia română, iar partidul să ajungă la 30%

Ce promite Dominic Fritz dacă ajunge președinte USR: să ia cetățenia română, iar partidul să ajungă la 30%, cu 100 de primari. Primarul Timișoarei sugerează în acest mesaj că USR trebuie să țintească electoratul care l-a votat pe Nicușor Dan.  Citește și: Bolojan le spune contabililor de comune că ar trebui să gestioneze mai multe localități, ca să-și justifice salariul Ce promite Fritz dacă ajunge președinte USR Într-un mesaj intern, în care își declară intenția de a candida la președinția acestei formațiuni politice, el afirmă: „Vreau să clarific legalitatea candidaturii mele care este pusă sub semnul întrebării, nejustificat, în cercuri interne și externe. Legislația din România îmi conferă dreptul de a fi membru al unui partid politic, și implicit de a-l conduce, iar acest drept a fost deja testat în justiție, cu ocazia contestărilor la candidatura mea la Primăria Timișoarei în 2020 și în 2024. De un an de zile sunt și parte din conducerea USR. Vă asigur că fac acest pas după ce am discutat cu juriști importanți din România, cu o practică de zeci de ani, inclusiv în drept constituțional. Obținerea cetățeniei, pe care mi-o doresc atât de mult, e doar o chestiune birocratică, cu dosarul depus de un an și cu toate condițiile îndeplinite”. Ce propune Fritz în programul „Un nou contract politic pentru o Românie modernă și integratoare”, în care se întreabă „Ce trebuie să facă USR ca să câștige alegerile, așa cum a reușit Nicușor Dan?”: „USR trebuie să se transforme într-un partid centrist, nu în sensul ideologic, ci în sensul unei strategii politice și electorale care ţintește în mijlocul societăţii: cu viziune de guvernare pe termen lung și care vorbește cu întreaga societate, urbanul mare, urbanul mic și ruralul” „Doar un partid care se adresează tuturor poate să câștige 30%” „USR va lansa Programul «100 de Primari», un efort strategic de a cuceri primăriile din 100 de orașe și comune cu potenţial real de câștig. Selectăm aceste UAT-uri în funcţie de șansele de victorie, analizate pe baza datelor și a experienţei din teren” „Academia de Aleși Locali este proiectul prin care USR pregătește actuala și viitoarea generaţie de consilieri locali, judeţeni și primari. E un program intensiv de formare politică și administrativă” „Alegătorii noștri vor, cred eu, trei lucruri: să nu ne mai certam/scindăm între noi, sa fim deschiși către ei și să le reprezentăm politic aspiraţiile prin soluţii. Nu e suficient să decretăm că, de astăzi, ne schimbăm”. „Dacă vrem să fim un partid mare, trebuie să vorbim și cu România care nu ne-a votat pe noi dar l-a votat pe Nicușor Dan, cu România micilor orașe, rurală, cu cei care nu înţeleg prea bine ce înseamnă justiţia independentă, dar știu că nimeni nu-i ajută să-și vândă roșiile sau care sunt îngrijoraţi că pleacă tinerii din sat. Să le spunem că nu vrem doar o Românie fără hoţie, ci și o Românie care funcţionează bine, și pentru ei”, mai spune Fritz în programul său adresat membrilor USR. 

Ce promite Fritz dacă ajunge președinte USR Foto: Facebook
Compania Genpact, centru nou la Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Compania globală Genpact, un nou centru în România, la Iași, oraș promițător pentru afaceri

Compania Genpact, centru nou la Iași. Genpact a inaugurat un nou centru de livrare la Iași, consolidându-și prezența în regiune și celebrând 20 de ani de activitate în România. Compania Genpact, centru nou la Iași Evenimentul de deschidere a reunit reprezentanți ai companiei, parteneri educaționali și membri ai comunității locale. Citește și: CSM protestează vehement împotriva tăierii pensiilor speciale, chiar dacă România va pierde 231 milioane euro din PNRR Accentul a fost pus pe inovație, dezvoltarea forței de muncă și parteneriate strategice în tehnologie. Noul centru reflectă angajamentul Genpact față de progresul regional și investițiile durabile în România. Continuarea, în Ziarul de Iași

"Freeya Mind Campus" (IBM) la Iași (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

"Freeya Mind Campus" (IBM) la Iași

"Freeya Mind Campus" (IBM) la Iași. O inițiativă importantă care promite să transforme orașul Iași va fi lansată la începutul lunii noiembrie, în parteneriat cu IBM Quantum Network. "Freeya Mind Campus" (IBM) la Iași Aceasta are ca scop crearea unui nucleu de tineri cercetători specializați în tehnologii cuantice. Citește și: Cota unică va crește la 16% (de la 10%), iar TVA, la 21% (de la 19%), anunță fiscalistul Gabriel Biriș Anunțul privind deschiderea Centrului de Inovare Cuantică Freeya Mind Campus la Iași a fost făcut de Adam Hammond, lider în domeniul afacerilor cuantice pentru regiunile EMEA, APAC și Japonia. În prezent, la nivel global există foarte puține centre de inovare cuantică, iar în Europa acestea sunt extrem de rare. Continuarea, în Ziarul de Iași.

RetuRO, al șaselea centru (numărare, sortare) (sursa: RetuRO)
Mediu

RetuRO, al șaselea centru (numărare, sortare)

RetuRO, al șaselea centru (numărare, sortare). Administratorul Sistemului de Garanție-Returnare a deschis în comuna Almăj (județul Dolj) cel de-al șaselea centru regional de numărare și sortare a ambalajelor SGR. Centrul din proximitatea orașului Craiova va gestiona și procesa ambalajele de băuturi colectate de la comercianți și va deservi, în principal, zona de sud a țării. RetuRO, al șaselea centru (numărare, sortare) Amplasat în incinta parcului industrial Global Vision, noul centru RetuRO integrează echipamente pentru asigurarea unui proces eficient de sortare și numărare pentru toate tipurile de ambalaje incluse în SGR. Cu o suprafață de aproximativ 6.000 de metri pătrați, centrul din județul Dolj are o capacitate anuală de numărare de aproximativ 280 de milioane de ambalaje SGR și o capacitate de sortare și procesare pe tipuri de materiale (PET, metal, sticlă) de peste 820 de milioane de ambalaje SGR. "Suntem la mai bine de opt luni de la implementarea Sistemului de Garanție-Returnare în România. Extinderea continuă a infrastructurii noastre este esențială pentru a răspunde nevoilor în continuă evoluție ale sistemului și creșterea ratelor de reciclare. Până la sfârșitul acestui an planificăm deschiderea altor patru noi centre: în Prahova, Suceava, Oradea și Constanța. Selecția zonelor în care operăm prin intermediul centrelor regionale vizează o acoperire strategică a întregii țări, precum și accesul la infrastructura esențială a SGR", a declarat Gemma Webb, CEO și Președinte al Directoratului RetuRO, la inaugurarea centrului. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, și Gemma Webb, CEO al RetuRO, la inaugurarea centrului din Almăj (sursa: RetuRO SGR) 1,3 miliarde de ambalaje returnate Deschiderea centrului RetuRO din Dolj va crea 120 de locuri de muncă verzi pe plan local. În luna iulie a.c., conform raportării preliminare, consumatorii au returnat 470 de milioane de ambalaje SGR, cu 35% mai mult comparativ cu luna iunie. Per total, 3,5 miliarde de ambalaje SGR au fost puse pe piață de către producători în primele opt luni de funcționare a programului, dintre care peste 1,3 de miliarde au fost returnate de consumatori. 75.000 tone de materiale, reprezentând aproximativ 83% din cantitatea de ambalaje colectată, au fost direcționate către unități de reciclare, ultima etapă a acestui mecanism complex.

Apartamente goale în centrele marilor orașe (sursa: maps.google.com)
Economie

Apartamente goale în centrele marilor orașe

Apartamente goale în centrele marilor orașe. În orașele mari, care au o cerere tot mai mare de locuințe și unde piața imobiliară pare să fie în continuă expansiune, are loc un fenomen aparent contradictoriu. Apartamente goale în centrele marilor orașe Acesta atrage atenția specialiștilor și locuitorilor deopotrivă: un număr semnificativ de apartamente rămân neocupate. Citește și: EXCLUSIV Cea mai competentă funcționară din România, cu funcții în mai multe ministere, sub miniștri USR, PNL și PSD. Azi e șefa CA al Romarm și a luat de la Transelectrica 930.000 lei Vicențiu Robert Gabor, profesor asociat la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", fost expert statistician și fost recenzor-șef în cadrul Recensământului Populației și Locuințelor, aduce în discuție acest paradox. Gabor subliniază că, în ciuda cererii ridicate, aproximativ 40% dintre apartamentele din Iași, de exemplu, în special cele situate în zonele centrale, sunt goale. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Centrele RetuRO nu mai fac față (sursa: defapt.ro)
Economie

Centrele RetuRO nu mai fac față

Centrele RetuRO nu mai fac față. RetuRO SGR, compania care administrează sistemul de garanție-returnare a recipientelor pentru băuturi, are mari probleme logistice și de capacitate. Centrele RetuRO nu mai fac față Unul din primele centre RetuRO de sortare și numărare a recipientelor, cel de la Giarmata (Timiș), este deja sufocat de volumul mare de recipiente colectate. Citește și: RetuRO SGR nu comunică unde sunt automatele de colectare și nici ce face cu zecile de milioane de euro încasate lunar: Nu ni se aplică legea informațiilor de interes public Potrivit unor imagini filmate recent în curtea centrului de la Giarmata, coada mașinilor care așteaptă să descarce încărcătura este uriașă. Mașinile sunt ale companiilor contractate de către RetuRO SGR pentru a transporta recipientele colectate manual sau de automate până la centrele de sortare și numărare. Șoferii așteaptă și o zi întreagă Întrucât capacitatea centrului este limitată, sacii speciali inscripționați cu "RetuRO SGR" în care se află recipientele colectate nu pot fi preluați nici măcar în câteva ore. Citește și: RetuRO SGR rămâne cu 30 mil. EUR lunar cash, dar numărul automatelor de colectare este de abia 4.000. Danemarca are 14.500 de automate la o populație de numai șase milioane "Fiecare mașină stă și câte 12 ore pentru a descărca. Șoferii ajung să muncească 20 de ore pe zi. Iar temperaturile sunt caniculare, nu e pic de umbră în curtea centrului. Este, pur și simplu, un coșmar", a relatat o sursă pentru DeFapt.ro. Citește și: Suma uriașă pe care RetuRO nu o mai returnează consumatorilor pe ambalaje: 150 de milioane de lei lunar, bani plătiți la casă pe sticle, doze și PET-uri Potrivit acesteia, capacitatea de preluarea a recipientelor colectate este mică și dacă centrul ar funcționa la capacitate maximă. Însă benzile transportoare din hala de la Giarmata se defectează iar personalul este insuficient, a explicat aceeași sursă.

Rușii au atacat cu rachete un mall din Ucraina (sursa: Twitter
Internațional

Rușii au atacat cu rachete un mall din Ucraina

Bilanţul morţilor în urma atacului cu rachetă al forţelor ruse asupra unui centru comercial din Kremenciuk a crescut la 16 morţi şi 59 răniţi, conform informaţiilor furnizate de şeful serviciilor de urgenţă ucrainene, transmite marţi AFP. "La ora actuală avem cunoştinţă de 16 morţi şi 59 de răniţi, dintre care 25 se află în spital. Informaţiile sunt în curs de actualizare", a anunţat pe Telegram Serghii Kruk în noaptea de luni spre marţi. Rușii au atacat cu rachete un mall din Ucraina Echipajele de intervenţie se concentrează în principal pe "salvare, îndepărtarea dărâmăturilor şi stingerea incendiului", potrivit sursei citate. Serghii Kruk a adăugat că "toate echipele de intervenţie lucrează în mod intens" iar activitatea "va continua 24 de ore din 24". "Vreau să insist din nou: nu ignoraţi raidurile aeriene!" a avertizat şeful serviciilor de urgenţă ucrainene. Citește și: Zelenski îl provoacă pe Putin în problema transnistreană: sugerează că, dacă rușii staționați la Tiraspol atacă Moldova, Kievul îi poate anihila militar „cât ai pocni din degete” "Atacul rusesc de astăzi asupra unui mall din Kremenciuk este unul dintre cele mai neruşinate acte de terorism din istoria Europei. Un oraş paşnic, un centru comercial obişnuit cu femei, copii, civili obişnuiţi", a spus Volodimir Zelenski într-o înregistrare video pe Telegram. Potrivit acestuia, o mie de persoane se aflau în interiorul clădirii, dar "mulţi oameni au reuşit să iasă". https://www.youtube.com/watch?v=wxyc9yerfLY&ab_channel=TheTelegraph "Doar nişte terorişti absolut nebuni ar putea lovi un astfel de obiectiv cu rachete şi ei nu ar trebui să îşi afle locul pe Pământ", a continuat preşedintele Ucrainei, care a vorbit de un "atac calculat". Potrivit preşedintelui ucrainean, operaţiunile de salvare sunt încă în desfăşurare şi "pierderile umane ar putea fi importante" după ce, în urma atacului, un incendiu a izbucnit pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi. Rachetele au fost lansate de pe teritoriul Rusiei Potrivit forţelor aeriene ucrainene, mallul a fost lovit de rachete antinavă Kh-22 lansate de bombardiere cu rază lungă de acţiune Tu-22 din regiunea Kursk situată pe teritoriul Rusiei. "Atacul cu rachete asupra Kremenciuk a lovit un loc aglomerat care nu are nicio legătură cu ostilităţile", a reacţionat pe Facebook Vitali Maleţski, primarul oraşului. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a lansat pe Twitter un apel către susţinătorii externi ai Kievului pentru a furniza mai multe arme grele şi pentru a impune sancţiuni suplimentare Rusiei. Ambasadoarea americană în Ucraina, Bridget Brink, a asigurat pe Facebook că "lumea va cere socoteală Kremlinului pentru atrocităţile sale din Ucraina".

Bullying grav la un centru social (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Bullying grav la un centru social

Bullying grav la un centru social. Câteva înregistrări ajunse la redacţia Ziarului de Iaşi surprind cazuri de bullying – hărţuire fizică şi psihică – între copiii internaţi la Centrul de Servicii Sociale din Tg. Frumos. Bullying grav la un centru social Unul dintre aceştia este lovit şi terorizat de un altul, care instigă şi alţi copii să îl bată. Înregistrările video au fost făcute la începutul anului. Citește și: Înainte de a-l primi, joi, la Kiev, Zelenski îl critică dur pe cancelarul Scholz: Să nu mai facă șpagatul între Ucraina și Rusia Între timp, cel care a filmat, şi el un copil instituţionalizat la Centrul rezidenţial „O nouă şansă” din cadrul CSS, a fost încredinţat familiei.

Noul cartier de zgârie nori din zona industrială (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Noul cartier de "zgârie nori" din zona industrială

Noul cartier de "zgârie nori" din zona industrială. Una dintre cele mai anoste zone actuale ale municipiului Iaşi ar urma să devină, în câţiva ani, un cartier absolut de nerecunoscut. Potrivit planurilor unor entităţi private, avizate deja la nivel de Primărie, perimetrul delimitat de intersecţia Calea Chişinăului - Primăverii, Dedeman, intersecţia Baza 3 şi Podul Tudor Vladimirescu, acum invadat în mare măsură de ruine industriale, va suferi modificări importante din punct de vedere urbanistic. Noul cartier de "zgârie nori" din zona industrială Printre numeroase alte edificii cu funcţiuni diverse, perimetrul va fi “presărat” de mai multe clădiri de înălţimi fără precedent acum în Iaşi: de 22, 23, 25 şi chiar 26 de etaje. “Ziarul de IaşI” publică astăzi planurile urbanistice pentru această zonă în plină expansiune. Citește și: Țările din est împiedică Uniunea Europeană să impună un embargo asupra petrolului și produselor petroliere rusești. Ungaria, cel mai vehement critic al măsurii Una dintre cele mai înalte unităţi de cazare din Iaşi va fi construită la 3 km de centrul oraşului. Hotel Orizont SRL a iniţiat un plan urbanistic zonal pentru construirea unui apart-hotel la intersecţia dintre Calea Chişinăului şi bld. Tudor Vladimirescu, lângă actualul magazin Leroy Merlin. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră
OSZAR »