O nouă arestare în cazul românului complice la incendierea unor proprietăți ale premierului britanic
Al patrulea arestat în cazul Starmer. Poliția londoneză a anunțat luni arestarea unui al patrulea bărbat în ancheta privind incendierea mai multor proprietăți asociate premierului britanic Keir Starmer. Alți trei bărbați, doi ucraineni și un român, au fost deja inculpați în acest caz. Al patrulea arestat în cazul Starmer Suspectul, în vârstă de 48 de ani, a fost reținut pe aeroportul Stansted, situat la nord de Londra. Autoritățile nu au dezvăluit naționalitatea sa. Citește și: Bolojan le spune contabililor de comune că ar trebui să gestioneze mai multe localități, ca să-și justifice salariul Acesta este acuzat de „conspirație în vederea comiterii de incendii cu intenția de a pune în pericol vieți omenești” și a fost plasat în arest preventiv. Trei inculpări anterioare: doi ucraineni și un român În ultimele zile, poliția britanică a inculpat trei bărbați. Este vorba despre Roman Lavrynovych (21 de ani), Petro Pochynok (34 de ani) și românul Stanislav Carpiuc (26 de ani). Toți trei sunt suspectați de implicare în incendiul produs în noaptea de 11 spre 12 mai la fosta reședință a premierului britanic, situată în cartierul Kentish Town, în nordul Londrei. Incidentul a provocat daune la intrarea în locuință. Cei trei bărbați inculpați se află în arest și urmează să apară în fața instanței pe data de 6 iunie. Fosta casă a premierului, ținta principală Keir Starmer a locuit în acea casă împreună cu familia sa până în iulie anul trecut, când s-a mutat în Downing Street 10. Conform presei britanice, el este în continuare proprietarul imobilului. Alte două incendii investigate Ancheta poliției vizează și alte două incidente suspecte. Este vorba despre un incendiu la un apartament din apropiere și incendierea unui automobil. Ambele locații au legături cu actualul premier, iar autoritățile investighează dacă atacurile fac parte dintr-un plan coordonat.
