Final pentru cel mai scump transfer din istoria sportului: Ronaldo părăsește clubul saudit Al-Nassr

Ronaldo confirmă plecarea de la Al-Nassr. Cristiano Ronaldo a anunțat oficial despărțirea de echipa saudită Al-Nassr, printr-un mesaj postat pe Instagram după ultima etapă a campionatului.
Ronaldo confirmă plecarea de la Al-Nassr
„Acest capitol este închis. Povestea? Încă se scrie”, a transmis starul portughez, alături de o fotografie în tricoul clubului din Riad.
Citește și: Mișcare strategică a lui Nicușor Dan, în favoarea lui Băluță, care susține intrarea PSD la guvernare
Contractul său cu Al-Nassr expiră în această vară.
În vârstă de 40 de ani, Ronaldo a încheiat sezonul ca golgheter al Saudi Pro League, cu 24 de goluri marcate. Al-Nassr a terminat pe locul al treilea în clasament și a ratat calificarea în Liga Campionilor Asiei.
Deși declarase anterior că s-ar putea retrage din fotbal la acest club, planurile sale par să se fi schimbat.
Fereastră de transferuri specială pentru Mondialul Cluburilor
Anunțul plecării vine în contextul în care FIFA deschide o fereastră specială de transferuri între 1 și 10 iunie.
Scopul este de a permite echipelor calificate la Cupa Mondială a Cluburilor, organizată între 14 iunie și 13 iulie în SUA, să-și completeze loturile.
Ronaldo ar putea astfel semna cu un nou club înaintea competiției.
Ronaldo, pionier al fotbalului în Arabia Saudită
Transferul lui Ronaldo la Al-Nassr în decembrie 2022, după Cupa Mondială din Qatar, a marcat începutul unui val de jucători celebri atrași de liga saudită.
Cvintuplul câștigător al Balonului de Aur a mai evoluat la Manchester United, Real Madrid și Juventus, iar viitorul său rămâne acum deschis, alimentând speculațiile privind un posibil nou transfer spectaculos.