Auristul Piperea îl lasă în offside pe Simion: Nicușor Dan are o legitimitate „foarte mare”

Auristul Gheorghe Piperea îl lasă în offside pe șeful său pe linie de partid, George Simion: Nicușor Dan are o legitimitate „foarte mare”, a spus europarlamentarul AUR la un post francez de televiziune.
Simion a contestat la CCR rezultatul alegerilor, susținând că a fost furat de 1,6 milioane de voturi.
Recent, președintele AUR spunea că l-ar propune pe Piperea pentru funcția de guvernator al BNR.
Piperea: Nicușor Dan are o legitimitate „foarte mare”
„În acest moment, alegerile sunt foarte clare. Există o diferență de aproximativ 900.000 de voturi. Asta înseamnă o legitimitate foarte mare pentru noul președinte al României. Se spune mereu despre el că este independent, dar nu este. Oricum, este un succes pentru el, să câștige aceste alegeri și, de asemenea, să câștige alegerile din 2020 pentru funcția de primar al Bucureștiului.
Dar cu toate acestea, el este un om al sistemului. Și probabil va avea o sarcină foarte dificilă, de a reuni România în acest moment, pentru că românii sunt separați, foarte dur, separați între două tipuri de oameni.
Oameni, care au fost cu domnul Nicușor Dan și care îi urăsc pe ceilalți oameni. La fel și cu opusul. Poate aceasta va fi cea mai grea sarcină
Și în al doilea rând, există o tulburare în partidele de sistem, vechile partide. Desigur, domnul Dan nu este membru al acestor vechi partide.
Vechile partide în acest moment trebuie să se confrunte cu soarta vechilor partide franceze, Socialist și Republican, care, din 2017, când domnul Macron și-a câștigat primul mandat, au devenit irelevante. Și sunt, de asemenea, irelevante în acest moment.
Vorbesc despre așa-zișii liberali și așa-zișii social-democrați, vor fi irelevanți în câteva luni. Și ceea ce, ăă, va fi relevant este partidul care l-a susținut pe domnul Dan, Uniunea Salvați România. Și pe de altă parte, partidul domnului George Simion”, a declarat Piperea la France 24, potrivit unei transcrieri a RFI Romania.