ANALIZĂ Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II

Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II: dacă la 24 noiembrie 2024, cei trei candidați la președinție ai acestor partide luau, împreună, circa trei milioane de voturi, acum, Crin Antonescu a adunat doar 1,89 milioane de voturi.
Citește și: România începe războiul de două săptămâni cu Rusia: ce vor face PSD, PNL și UDMR pentru turul al doilea?
Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II
Datele din ultimul an, de la alegerile din iunie pentru Parlamentul European până acum, arată că susținerea populară pentru această coaliție scade brutal. Singura formațiune care pare să reziste este UDMR: la alegerile parlamentare a obținut un scor peste cel de la europarlamentare, iar Crin Antonescu a câștigat în județele cu populație maghiară consistentă.
Marea întrebare este: ce apetit pentru reforme controversate/nepopulare va avea o coaliție care pierde voturi în ritm galopant?
Iată cum au evoluat voturile pentru PSD, PNL și UDMR în ultimele 11 luni:
- Alegeri pentru Parlamentul European (9 iunie 2024): 4,3 milioane voturi PSD+PNL, 577.233 - UDMR. În total: peste 4,8 milioane voturi.
- Turul unu al alegerilor prezidențiale (anulat, 24 noiembrie 2024): Ciolacu - 1,76 milioane voturi, Ciucă - 811.952, Kelemen Hunor - 416.353. În total, aproape trei milioane de voturi
- Alegeri Parlament (1 decembrie 2024): PSD - 2,06 milioane voturi, PNL - 1,32 milioane, UDMR - 590.783 voturi. În total, peste 3,9 milioane de voturi
- Alegeri prezidențiale mai 2025: Crin Antonescu - 1,89 milioane de voturi
După cum se poate vedea, Antonescu a luat cu 130.000 de voturi mai mult decât a atras Ciolacu în noiembrie 2024, în condițiile în care doar în Harghita, Covasna și Mureș candidatul coaliției majoritare a obținut circa 190.000 de voturi, majoritatea fiind probabil dirijate către el de UDMR. Se poate constata că mulți dintre cei care au votat cu Ciolacu nu au votat cu Antonescu, acum.
Acest dezastru vine în condițiile în care această coaliție controlează circa 3.000 de primari din 3.182 și absolut toți președinții de consilii județene. În plus, guvernarea Ciolacu II a evitat - la fel ca și Ciolacu I - absolut orice reformă: PNRR este complet blocat, cheltuielile cu salariile bugetarilor cresc.
Presa scrie că, pentru a reduce deficitul bugetar de la un catastrofel 9,3%, va fi nevoie de creșterea TVA de la 19 la 21%, plus alte măsuri de majorare a fiscalității.
Care va fi efectul electoral al unor astfel de măsuri? Își vor asuma liderii PSD și PNL astfel de măsuri cu riscul ca, în 2028, să se prăbușească?
Efectele catastrofalei guvernări Ciolacu vor exploda și este greu de estimat cine își va asuma răspunderea unor măsuri fiscale dure, pentru a evita intrarea României în faliment.